Parfumul de fericire ep.3

Esther si-a petrecut a doua zi pregatindu-se pentru petrecere; la un salon de infrumusetare din apropiere, si-a facut o masca faciala cu argila, un peeling; am asteptat-o fumand in camera de hotel. Ziua urmatoare a fost cam la fel, dupa coafor a trecut prin cateva magazine, si-a cumparat cercei si o curea. Imi simteam mintea absolut goala, cum e probabil cea a condamnatilor la moarte in asteptarea executiei: nu am crezut niciodata ca-si petrec ultimele ceasuri reconsiderandu-si viata trecuta, facand un bilant (in afara poate de cei care cred in Dumnezeu); imi inchipui ca incearca pur si simplu sa-si omoare timpul in modul cel mai neutru cu putinta; cei mai norocosi dorm, dar nu era cazul meu, nu cred ca am inchis un ochi in timpul celor doua zile.
Pe 17 august, la ora douazeci, cand a batut la usa si am vazut-o in prag, am inteles ca nu voi supravietui plecarii ei. Purta, legata sub sani, o bustiera transparenta ce le trada rotunjimea; ciorapii aurii, prinsi cu jartiere, se opreau la un centimetru de fusta – o minijupa foarte scurta, aproape o centura, din vinil auriu. Nu purta nimic pe dedesubt, iar cand s-a aplecat sa-si lege sireturile cizmelor inalte, miscarea i-a dezgolit fesele; involuntar, am intins mana sa le mangai. S-a intors, m-a cuprins in brate si m-a privit cu atata mila, cu atata blandete, incat o clipa am sperat sa-mi spuna ca renunta, ca ramane cu mine, acum si pentru totdeauna, dar nu s-a intamplat nimic, si am luat un taxi care ne-a dus la apartamentul lui Pablo.
Primii invitati au sosit la ora douazeci si trei, dar petrecerea a inceput cu adevarat abia dupa trei noaptea. La inceput m-am purtat destul de decent, circuland printre invitati cu un soi de

nonsalanta, cu paharul in mana; multi ma cunosteau sau ma vazusera in filme si am schimbat cu ei cateva cuvinte banale, oricum muzica urlea prea tare si in curand m-am marginit sa dau din cap. Erau aproape doua sute de persoane si eram singurul trecut de douazeci si cinci de ani, dar nici macar asta nu reusea sa ma tulbure, eram intr-o stare de calm stranie; e drept ca, intr-un fel, catastrofa era deja consumata. Esther era superba, isi intampina invitatii, ii imbratisa cu caldura. Toata lumea stia acum ca peste doua saptamani pleca la New York; la inceput m-am temult c-o sa ma simt ridicol, in fond eram in postura tipului lasat balta, dar nimeni n-a facut nicio aluzie, tot imi vorbeau ca si cum ar fi fost o situatie normala.
Spre ora zece dimineata, muzica a trecut de la house la trance, eu imi tot umplusem si imi golisem paharul, incepeam sa ma simt putin obosit, ar fi grozav sa pot dormi, imi spuneam, fara s-o cred cu adevarat, alcoolul ma ajutase sa-mi blochez spaima, dar o simteam tot acolo, in adancul fiintei, vie si gata sa ma sfasie la primul semn de slabiciune. Ceva mai devreme, incepusera sa se formeze cupluri, observasem deplasari in directia camerelor. Am pornit la intamplare pe un coridor, am deschis o usa decorata cu un poster reprezentand spermatzoizi vazuti la microscop. Am avut impresia ca acolo tocmai se sfarsise o mica orgie; pe pat erau intinsi de-a valma fete si barbati pe jumatate dezbracati. Intr-un colt, o adolescenta blonda, cu tricoul ridicat deasupra sanilor, le-o sugea unor tipi. M-am apropiat de ea, ezitant, dar mi-a facut semn sa plec. M-am sprijinit de pat, langa o bruneta cu pielea mata, cu sani superbi, cu fusta ridicata pana in talie.

Parea sa doarma adanc, nu a reactionat cand i-am desfacut picioarele, dar cand i-am varat un deget in pasarica mi-a respins mana din reflex, fara a se trezi cu adevarat. Invins, m-am asezat din nou pe jos, langa pat, si cred ca zaceam de vreo jumatate de ora intr-o apatie ursuza cand am vazut-o intrand pe Esther. Era vioaie, in plina forma; o insotea un prieten – un homosexual micutz, foarte blond, foarte dulce, tuns scurt, pe care il stiam din vedere. Esther avea doua doze de cocaina si s-a lasat pe vine, le-a portionat, apoi a lasat jos bucata de carton pe care o folosise; nu-mi remarcase prezenta. Blondul a luat prima doza. Cand Esther s-a lasat la randul ei in genunchi, fusta i s-a ridicat dezgolindu-i fundul. Si-a varat in nara tubul de carton, iar in clipa in care a prizat prapul alb, cu un gest rapid, abil si precis, am stiu ca voi pastra gravata in memorie imaginea acelui animal inocent, amoral, nici bun, nici rau, care nu facea decat sa-si caute ratia de excitatie si de placere. Mi-am amintit din nou, subit, cum o definise Savant pe italianca: o combinatie draguta de particule, o suprafata neteda, fara individualitate, a carei disparitie nu inseamna nimic… de asa ceva fusesem indragostit, asa ceva fusese singura mea ratiune de a trai – si, vai, inca era. Esther s-a ridicat dintr-un salt, a deschis usa – muzica s-a auzit mai tare – si a plecat din nou in directia petrecerii. M-am ridicat involuntar si am urmat-o; cand am ajuns in incaperea principala, era deja in mijlocul dansatorilor. Am inceput sa dansez langa ea, dar nu parea sa ma vada, parul ii flutura in jurul chipului, avea bluza uda de transpiratie, sfarcurile sanilor impungeau tesatura, ritmul era din ce in ce mai rapid – cel putin 160 BPM – si imi era tot

mai greu sa rezist, intre noi nu s-a interpus pentru scurt timp un grup de trei barbati, apoi ne-am pomenit spate in spate, mi-am lipit fesele de ale ei, a inceput sa se miste in chip de raspuns, fundurile noastre se frecau tot mai tare, apoi ea s-a intors, m-a recunoscut. Ola, Daniel!…, mi-a spus ea surazand si a continuat sa danseze, apoi am fost separati de alt grup si dintr-odata m-am simtit extrem de obosit, gata sa cad, m-am asezat pe o sofa si am baut un whisky, nu era o idee stralucita, m-a cuprins imediat o greata cumplita, usa de la baie era inchisa si am batut in ea de mai multe ori repetand: I’m sick! I’m sick! pana a venit sa-mi deschida o fata cu un prosop incins in jurul taliei; a inchis dupa mine, s-a intors la cada din baie unde o asteptau doi tipi, s-a lasat in genunchi, unul dintre ei a patruns-o imediat, celalalt a luat pozitia si fata a inceput sa i-o suga, m-am repezit la close, mi-am varat degetele in gat si am vomat indelung, dureros, dupa aceea m-am simtit ceva mai bine si m-am dus sa ma lungesc putin in dormitor, acolo nu mai era decat bruneta care ma respinsese putin mai devreme, dormea la fel de linisita, cu fusta ridicata in talie, si fara sa vreau am inceput sa ma simt cumplit de trist, m-am ridicat, am inceput s-o caut pe Esther, m-am agatat de ea, efectiv, fara jena, am prins-o de talie si am implorat-o sa-mi vorbeasca, sa-mi mai vorbeasca, sa ramana langa mine, sa nu ma lase singurl ea se desprindea cu o nerabdare crescanda, voia la prietenii ei, dar eu imi reluam asaltul, o cuprindeam in brate, ea ma respingea din nou si vedeam chipurile celorlalti, ma inconjurau, probabil

imi vorbeau si ei, dar nu intelegeam nimic, vacarmul muzicii acoperea totul. In sfarsit am auzit-o repetand pe un ton imperativ: Please, Daniel, please… It’s a party!, dar asta n-a schimbat nimic, sentimentul de abandon continua sa creasca in mine, sa ma inece, mi-am lasat din nou capul pe umarul ei, iar atunci m-a respins violent cu amandoua mainile, strigand: Stop that!, acum parea cu adevarat furioasa, in jurul nostru mai multi dansatori se oprisera, m-am rasucit pe calcaie si m-am dus in dormitor, m-am ghemuit pe jos, mi-am luat capul in maini si, pentru prima oara dupa mai bine de douazeci de ani, am inceput sa plang.
Petrecerea a continuat toata ziua, pe la cinci dupa-amiaza Pablo a adus briose cu ciocolata si cornuri, am luat un corn si l-am inmuiat intr-o ceasca de cafea cu lapte, muzica era mai calma, era un gen de chill out melodios si senin, cateva fete dansau fluturandu-si bratele cu incetineala, ca niste aripi mari. Esther era la cativa metri, dar nu mi-a dat nici o atentie cand m-am asezat, a continuat sa discute cu prietenii, depanau amintiri de la alte petreceri, si in momentul acela am inteles. Pleca in Statele Unite pentru un an, poate pentru totdeauna; acolo avea sa-si faca noi prieteni si, fireste, isi va gasi un alt boyfriend. Ma parasea, desigur, insa exact la fel ca pe ceilalti, statutul meu nu avea nimic special. Sentimentul de atasament exclusiv pe care il simteam in mine, care avea sa ma chinuie din ce in ce mai rau, pana am va distruge, nu avea pentru ea nici un echivalent, nici o justificare, nici o ratiune de

a fi: trupurile noastre erau distincte, nu puteam simti aceleasi suferinte sau aceleasi bucurii, eram, neindoielnic, doua fiinte separate. Daca Isabelle nu iubea voluptatea, Esther nu iubea iubirea, nu voia sa fie indragostita, refuza acest sentiment de exclusivitate, de dependenta, cum il refuza toata generatia ei. Rataceam printre ei ca un soi de monstru preistoric cu neroziile mele romantice, cu legaturile, cu lanturile mele. Pentru Esther, ca pentru toate fetele din generatia ei, sexualitatea, era doar un divertisment agreabil, asociat cu seductia si cu erotismul, si care nu implica o obligatie sentimentala speciala; poate ca iubirea a fost mereu, cum era mila pentru Nietzsche, doar o fictiune nascocita de cei slabi pentru a-i culpabiliza pe cei puternici, pentru a le ingradi libertatea si ferocitatea naturale. Femeile fusesera slabe, mai ales atunci cand nasteau, la inceputuri aveau nevoie de un protector puternic si pentru asta nascocisera iubirea, acum insa erau puternice, erau independente, libere, si nu mai voiau sa inspire ori sa traiasca un sentiment lipsit de orice motivatie concreta. Proiectul masculin milenar, exprimat perfect in zilele noastre de filme porno, constand in a lipsi sexualitatea de orice conotatie afectiva si a o aduce in zona divertismentului pur, reusise in afarsit, prin aceasta generatie, sa se implineasca. Tinerii nu mai puteau sa simta, nici sa inteleaga ceea ce simteam eu, iar daca li s-ar fi intamplat, ar fi simtit un soi de jena, ca fata de un lucru ridicol si cam rusinos, ca fata de o tara din trecut. Dupa decenii de conditionare si de eforturi, reusisera in sfarsit sa-si smulga din inimi unul dintre cele mai vechi sentimente umane, iar fenomenul era ireversibil, ceea ce fusese distrus

nu se putea reface, cum nu se pot raface singure bucatile unei cesti sparte; isi realizasera scopul: nu aveau sa cunoasca iubirea, in nici un moment al vietii lor. Erau liberi.

Sper miezul noptii cineva a pus din nou muzica techno si lumea a inceput iar sa danseze; dealerii plecasera dar ramanea suficient ecstasy si poppers. Rataceam prin zone interioare dureroase, inchise, ca o succesiune de incaperi intunecate. Fara motiv preciz, m-am la Gerard, umoristul elohimit. “Ce in-cur-catura…(fr.)”, i-am spus la un moment dat unei fete, o suedeza stupida care oricum vorbea doar engleza; mi-a aruncat o privire bizara, iar atunci mi-am dat seama ca mai multi ma priveau la fel si ca vorbeam singur, de cateva minute, se pare. Am clatinat din cap, m-am uitat la ceas, m-am asezat pe un sezlong pe marginea piscinei; era deja ora doua noaptea, dar caldura ramanea tot sufocanta.
Mai tarziu, mi-am dat seama ca n-o mai vazusem de mult pe Esther, si am pornit, mai mult sau mai putin convins, in cautarea ei. In incaperea principala nu mai era decat putina lume; am pasit peste cativa insi culcati pe jos si pana la urma am descoperit-o in una din camerele din fundul coridorului, culcata in mijlocul unui grup; nu mai avea pe ea decat minijupa aurie, ridicata pana in talie. Un barbat lungit in spatele ei, un brunet inalt cu parul lung si cret (putea sa fie Pablo), ii mangaia fesele si se pregatea s-o patrunda. Ea vorbea cu un alt barbat, tot un brunet, foarte musculos, pe care nu-l cunosteam; vorbindu-i se juca cu sexul lui, se batea cu el surazand, peste nas si peste obraji. Am inchis usa, discret; nu stiam inca, dar avea sa fie ultima imagine a lui Esther care avea sa-mi ramana in memorie.
Ceva mai tarziu, cand peste Madrid se lumina de ziua, m-am masturbat rapid langa piscina. La cativa metri de mine ra o fata imbracata in negru cu o privire goala; ma gandeam ca nici nu-mi remarca prezenta, dar in clipa cand am ejaculat a scuipat.
Pana la urma am adormit, si probabil ca am dormit mult, pentru ca la trezire nu mai era nimeni; plecase pana si Pablo. Pe pantaloni aveam pete de sperma uscata, si cred ca varsasem whisky pe camasa, puteam ingrozitor. M-am ridicat cu greu, am traversat terasa printre resturi de mancare si sticle goale. M-am sprijinit in coate de balustrada si am privit in jos, pe strada. Soarele incepuse sa coboare pe cer, noaptea avea sa vina in curand, si in linii mari stiam ce ma astepta. Intrasem, fara doar si poate, pe ultima suta de metri.

“Posibilitatea unei insule”, MICHEL HOUELLEBECQ, p. 313-320, Polirom 2006

Parfumul de fericire ep. 2

“Pe 15 august, de Sfanta Maria, Esther m-a iubit cu mai multa senzualitate decat oricand. Eram la hotel Sanz, in fata patului se gasea o oglinda imensa si era atat de cald, incat un val de transpiratie ne scalda in fiecare miscare; cu bratele si cu picioarele in cruce, nu mai aveam putere sa ma misc, toata sensibilitatea mi se concentrase in sex. Timp de peste o ora m-a calarit, alunecand in sus si-n jos pe madularul meu, contractandu-si in jurul lui pasarica proaspat epilata. In tot acest timp, si-a mangaiat cu o mana sanii lucind de sudoare si m-a privit in ochi surazand, concentrata, atenta la fiecare variatie a placerii mele. Cu cealalta mana imi strangea coaiele, mai usor sau mai tare, in ritmul miscarii vaginului. Simtind ca ma apropii de orgasm, se oprea brusc, strangea puternic cu doua degete, oprind ejacularea de la sursa; apoi, odata pericolul trecut, relua miscarile de du-te vino. Am petrecut astfel un ceas, poate doua, la un pas de a exploda, era maximum de placere pe care o poate simti un barbat si pana la urma, extenuat, am rugat-o sa se indure de mine, sa ma lase sa termin. S-a ridicat, mi-a pus o perna sub fund, m-a intrebat daca vedeam bine in oglinda; nu, trebuia sa ma deplasez putin, m-am apropiat de marginea patului. Ingenunchind intre coapsele mele, cu fata in dreptul sexului, a inceput sa mi-l linga metodic, centimetru cu centimetru, sfarsind prin a-mi strange glandul cu buzele; apoi, in timp ce limba facea miscari rapide de du-te vino, mi-a luat sexul in maini, m-a masturbat lent, dar cu putere, vrand parca sa scoata din mine ultima picatura de sperma. Sudoarea imi intra in ochi, vedeam ca prin ceata, perdusem notiunea spatiului si a timpului, totusi am izbutit sa mai rezist putin, i-am simtit limba inca de trei ori – si atunci am ejaculat, cu senzatia ca tot trupul, strafulgerat de placere, sorbit de neant, se spulbera intr-o explozie de energie radioasa. A ramas cu sexul meu in gura, aproape imobila, sugandu-mi-l incet si cu inchizand ochii, parca voia sa-mi auda mai bine urletele de fericire. Pe urma s-a culcat, s-a ghemuit la pieptul meu in timp ce noaptea cadea rapit peste Madrid, si abia dupa jumatatea de ceas de nemiscare tandra mi-a spus ce voia sa-mi spuna de doua saptamani – nu mai stia nimeni in afara de sora ei, pe prieteni voia sa-i anunte la petrecerea de ziua ei. Fusese admisa la o prestigioasa scoala de pian din New York, unde avea intentia sa ramana cel putin un an scolar. In acelasi timp, primise un mic rol intr-o productie hollywoodiana importanta despre moartea lui Socrate; urma sa interpreteze o servitoare a Afroditei, rolul lui Socrate fiind jucat de Robert de Niro. Era un rol marunt, cel mult o saptamana de filmare, insa era la Hollywood, cu un onorariu pe masura: suficient ca sa-si plateasca anul de studii si sederea la New York. Urma sa plece la inceputul lui septembrie.
Cred ca am ramas mut, complet mut. Eram impietrit, fara reactie, mi se parea ca daca incerc sa spun un cuvant voi izbucni in plans.”

“Posibilitatea unei insule”, MICHEL HOUELLEBECQ, p. 310-312, Polirom 2006

In umbra…

“- Dragule, arati de parca ai fi vazut o stafie, spuse Anita.
Era deja imbracata pentru petrecerea de la Country Club, dominand deja o distinsa adunare careia nu i se alaturase inca.
In timp ce ii intindea lui Paul paharul cu cocktail, el se simti nelalocul lui si confuz, in prezenta acelei frumuseti sigure pe ea. Ii trecura prin cap doar lucruri care i-ar fi putut face placere ei sau ar fi putut s-o intereseze – orice alt gand disparu. Nu era un act constient, ci o reactie reflexa, naturala, fata de prezenta ei. Il enerva ca acest sentiment era automat, pentru ca se vedea in postura tatalui lui si, in acea situatie, tatal lui ar fi fost total stapan pe el – si-ar fi rezervat pentru el insusi primele, ultimele si cele mai bune replici.
Uitandu-se la ea pe deasupra paharului, lui Paul ii veni in minte expresia “inarmata pana-n dinti”. Imbracata cu o rochie neagra, lunga, austera, care-i lasa liberi umerii bronzati si gatul gol, un singur inel pe deget si un machiaj foarte discret, Anita combinase in mod fericit armele sexului si ale bunului gust cu o aura de competenta masculina.
Femeia tacu si se indeparta, urmarita de privirea lui. Paul invinsese fara voia lui. Reusise cumva sa comunice gandul care i se ivise pe neastepta in minte: ca forta si siguranta ei nu erau altceva decat imaginea in oglinda a propriei lui importante, o imagine a puterii si multumirii de sine de care ar fi putut sa se bucure managerul Uzinei Ilium daca ar fi vrut. Intr-o fugeratoare secunda, ea deveni in gandurile lui o fetita neajutorata, si Paul simtea acum o tandrete autentica fata de ea.
- Buna bautura, iubito, spuse el. Finnerty e sus?
- L-am trimis la club. Kroner si Baer au ajuns acolo devreme si l-am trimis pe Finnerty ca sa le tina companie cat timp m-am imbracat.
- Cum arata?
- Cum a aratat Finnerty intotdeauna. Oribil. As putea jura ca poarta acelasi costum mototolit pe care-l purta acum sapte ani cand si-a luat ramas-bun de la noi. Si as putea jura ca de atunci nu a mai fost la curatat. Am incercat sa-l conving sa-si puna vechiul tau smoching, dar nici n-a vrut s-auda. S-a dus exact asa cum era. Cred ca o camasa scrobita nu s-ar fi potrivit oricum. S-ar fi vazut ce ceafa murdara are.
Anita isi trase mai jos spatele rochiei, se privi in oglinda si il mai ridica putin – un compromis delicat…”

“Pianul mecanic”, Kurt Vonnegut, p. 43, Humanitas 2006

Parfumul de fericire ep. 1

“De obicei ma trezeam inaintea ei, primul meu impuls era s-o ling, sexul i se umezea rapid si desfacea coapsele ca s-o patrund: faceam dragoste in pate, pe canapele, la piscina, pe plaja. Exista poate oameni care traiesc asa ani in sir, eu insa nu mai cunoscusem o asemenea fericire si ma intrebam cum putusem trai pana atunci. Din instinct, Esther avea mimica, mici gesturi – isi lingea buzele pofticioasa, isi strangea sanii in palme ca sa-i ofere – care evoca un pic tarfa, exacerband excitarea barbatului. Sa fiu in ea era un izvor de bucurii infinite, ii simteam fiece miscare a vaginului cand il strangea, mai usor sau mai tare, in jurul sexului meu, tipam si plangeam minute in sir, nu mai stiam unde eram, uneori, terminand, imi dadeam seama ca muzica era data la maximum si ca eu nu auzisem nimic. Ieseam rar din casa, uneori mergeam sa bem un cocteil intr-un bar din San Jose, dar si acolo, in scurt timp, Esther se apropia de mine, isi punea capul pe umarul meu, degetele imi strangeau sexul prin tesatura subtire a pantalonului si, cel mai adesea, mergeam sa facem dragoste in toaleta – renuntasem sa-mi mai pun ceva pe dedesubt, iar ea nu purta niciodata chiloti. Avea putine inhibitii, foarte putine…[...]
Mai tarziu, la micul dejun, mi-a spus ca gustul mai pronuntat al sexului meu la trezire, amestecat cu al unguentului, ii amintise gustul cocainei. Stiam ca, dupa ce prizeaza cocaina, multi oameni ling cu placere praful ramas. Esther mi-a explicat atunci ca, la anumite orgii, se practica un joc: fetele prizau cocaina de pe sexul barbatilor prezenti; ma rog, acum nu prea mai frecventa genul asta de orgii, asta fusese mai demult, pe cand avea saisprezece-saptesprezece ani.
Pentru mine, socul a fost destul de dureros; visul oricarui barbat e sa intalneasca mici curvistine inocente, dispusa insa la orice desfrau – ceea ce, cu cateva exceptii, sunt toate adolescentele. Pe urma, putin cate putin, femeile se cumintesc, condamnandu-i pe barbati sa fie vesnic gelosi pe trecutul lor desfranat de mici curvistine. Refuzul de a face un lucru pentru ca l-ai mai facut, pentru ca ai mai trait experienta, distruge rapid, la tine, dar si la ceilalti, orice motiv de a trai si orice viitor posibil si te cufunda intr-un plictis apasator care se transfroma in cele din urma intr-o obida atroce, insotita de ura si resentiment fata de cel ce inca apartine vietii. Esther, din fericire, nu se cumintise deloc, totusi nu m-am putut abtine sa nu-i pun intrebari despre viata ei sexuala; mi-a raspuns cum ma asteptam, fara ocolisuri, cu toata naturaletea. Facuse sex pentru intaia oara la doisprezece ani, dupa o seara la discoteca, in timpului unui sejur lingvistic in Anglia; nu fusese ceva serios, a precizat ea, mai curand o experienta izolata. Pe urma, timp de aproape doi ani, nu s-a mai intamplat nimic. Apoi a inceput sa iasa in oras, la Madrid, iar acolo, da, s-au petrecut destule, descoperise cu adevarat jocurile sexuale. Cateva orgii, da. Un pic de SM (Sado-Maso). N-a prea avut de-a face cu fetele. Cand a implinit optsprezece ani, de ziua ei, a avut chef, pentru prima oara, sa se culce cu doi barbati in acelasi timp; experienta ii lasase o amintire excelenta, tipii erau in plina forma, ba chiar povestea asta in trei se prelungise un timp, tipii se specializasera, in timp ce ea ii masturba si le-o sugea la amandoi, unul o patrundea prin fata, celalalt pe la spate, era pozitia ei preferata, tipul reusea sa-i provoace placeri incredibile, mai ales dupa ce ea incepuse sa cumpere poppers (Nitrat de amil, vasodilatator din clasa halucinogenelor, sporeste placerea mai ales in sexul anal. Se vinde in sex-shopuri…). Mi-o imaginam, adolescenta delicata, intrand in sex-shopurile din Madrid si cerand poppers.
Exista o scurta perioada ideala, in timpului declinului societatilor cu morala religioasa intensa, cand tinerii au realmente nevoie de o viata libera, dezlantuita, fericita; mai tarziu obosesc, competitia narcisista revine treptat, iar la sfarsit fac sex mai putin chiar decat in epoca de morala religioasa intensa; Esther apartinea acestei scurte perioada ideale, mai tardiva in Spania. Fusese atat de natural, atat de onesta sexual, participase cu atata gratie la toate acele jocuri, acele experiente sexuale fara a se gandi vreodata ca ar putea fi ceva rau, incat nu reuseam sa i-o reprosez cu adevarat. Aveam doar sentimentul persistent si dureros ca am intalnit-o prea tarziu, mult prea tarziu, si ca mi-am irosit viata; iar de acest sentiment nu aveam sa mai scap, stiam, pentru ca pur si simplu era indreptatit.”

“Posibilitatea unei insule”, MICHEL HOUELLEBECQ, p. 193-196, Polirom 2006

A avea, sau nu, iubit(a)?!

“Sa spui ‘cuplul modern este in criza’ e aproape un pleonasm, pentru ca tocmai criza este ceea ce-si doreste un cuplu in ziua de azi. Scopul unui cuplu nu mai este sa reziste cat mai mult, asa ca adesea ei prefera separarea, oricat de dureroasa ar fi aceasta, unei supravietuiri monotone. Prin urmare, cuplul modern insusi declanseaza criza, penctru ca nu mai doreste, ca in cazul cuplului de ieri, sa dainuiasca cat mai mult, orice s-ar intampla, la bine si la rau. Cuplul de azi are nevoie de o anumita intensitate. Si aceasta nevoie duce uneori la dorinta de a se separa atunci cand intensitatea nu mai este multumitoare. Deci cuplul modern isi iubeste propria criza, lucru care ii explica fragilitatea.”

Pascal Bruckner, interviu in Elle, editia romana

“Nu scriu romane erotice obisnuite, gen foarte exploatat astazi. In cartile mele, sexul serveste intotdeauna la altceva, in general la explorarea de teritorii necunoscute sau la refuzul limitelor.”

Pascal Bruckner, interviu in Playboy, editia romana

“Cel mai interesant aspect al revolutiei sexuale?… Exista mai putine tabuuri, suntem mai liberi, putem face dragoste cu cine dorim, desigur, daca persoana respectiva o vrea… Deci, am castigat mult timp de pe urma revolutiei sexuale, e ceva agreabil, femeile au devenit mai libere, asta e un beneficiu imediat, insa mai sunt si altele: e mai usor sa ai aventuri in Europa occidentala decat in Afganistan, de exemplu, sau in Pakistan.
Libertatea are avantaje enorme.”

Pascal Bruckner, interviu in FHM, editia romana

Nota(1:4.03.2009):
Nu-ti mai pierde vremea facand un cuplu vesnic plictisit, tern si fara idei, doar pentru ca acolo iti refulezi balastul de frustrari. Renunta la cert pentru incert si hai joi seara (5.03.2009) in club Fuchsia, intre persoane pentru care aventura si spontaneitatea reprezinta un fel de-a fi.
Nu rata nicio secunda din ce-ar putea insemna o noua viata plina de emotie, intensitate si endorfina!

http://snspaexclusiveparty.blogspot.com/
Un eveniment marca Stripes Events.

Q: “Cand traiesti vesnic, pentru ce traiesti?” A: Pentru nimic…

“Care, dintre voi, merita viata vesnica?

Incarnarea mea actuala se degradeaza; nu cred ca va mai rezista mult timp. Stiu ca in viitoarea incarnare imi voi regasi prietenul, catelul Fox.
Bucuria de a avea in preajma un caine tine de faptul ca e posibil sa-l faci fericit: cere lucruri atat de simple, are un ego atat de limitat. Poate ca intr-o epoca anterioara femeile au fost intr-o situatie comparabila – apropiata de cea a unui animal de companie. Exista, se pare, o forma de fericire casnica legata de activitatea in comun, pe care nu o mai putem intelege; exista, se pare, placerea de a forma un organism functional, adaptat, menit sa indeplineasca un sir discret de sarcini – iar aceste sarcini, repetandu-se, formau succesiunea discreta a zilelor. Toate acestea, inclusiv sirul de sarcini, au disparut; noi nu mai avem un obiectiv care sa poata fi precizat; nu putem cunoaste bucuriile fiintei umane; dar nici nefericirile ei nu ne pot hartui. Noptile noastre nu se mai infioara de spaime, nici de extaze; totusi traim, traversam viata, fara bucurie si fara mister, si timpul ni se pare scurt.”

“Posibilitatea unei insule”, MICHEL HOUELLEBECQ, p. 8-9, Polirom 2006

La possibilite d’une ile

“O, viata mea ce veche si uitata
Dorina mea dintai, nevindecata,
Intaia mea iubire, din ruine,
A trebuit sa te intorci la mine.

A trebuit sa stiu cum se invata
Ce e mai bun si mai de pret in viata,
Cand doua trupuri isi afla fericirea
Unindu-se, invata nemurirea.

Robia mi-e deplina – acum stiu
Cutremurarea celui viu,
Impotrivirea celui care moare
Si liziera stralucind in soare.

Si dragostea, ce este usurinta,
Cand totul ni se da pe data;
In miezul timpului, visata,
O insula e cu putinta.”

“Posibilitatea unei insule”, MICHEL HOUELLEBECQ, p. 403, Polirom 2006